Comuna Valiug este situata pe soseaua Resita - Slatina-Timis, accesul fiind posibil pe sosea sau cu trenul pana in Slatina-Timis iar de aici pe sosea prin satul Garina. Valiugul se intinde de-a lungul raului Birzava, incepand de la asezarile din Crainicel pana la Hirtu, acolo unde se bifurca drumurile spre barajul Gozna(la dreapta) si spre Garana (la stanga).
Comuna Valiug (Franzdorf) ia nastere la 29 iunie 1793, prin stabilirea in zona a 71 de familii provenite din regiunea Salzkommergut - Austria,care impreuna cu un numar mic de romani (olteni) formeaza locuitorii acesteia. O parte dintre ei au fost repartizati la Crivaia (Krivei), iar cealalta parte in Poiana Valiugului (Iosefinental).
Precizam ca pe teritoriul Valiugului, la 5 km distanta exista locul denumit Bogatul, sau Cuca, spre Groposu - care dupa denumire indica ceva deosebit -. De fapt, pe varful lui care are o inaltime de 1000 de metri, a existat o moara de vant. Aici s-a transmis din vechime, existenta unor bogatii, inca din vremea romanilor.
In vremurile contemporane, in deceniile 8-9 ale secolului nostru, s-au deschis mine de exploatare. Au fost gasite urme din vremuri apuse, de exploatari, unelte de lucru - acestea dovedind ceea ce am anuntat mai sus.Exploatarile acestea au fost sistate, galeriile inchise ca de altfel cum s-a petrecut in mai multe localitati din tara, din acea perioada istorica a comunismului.
In perioada 1690-1700, Resita impreuna cu alte localitati din jurul Barzavei este mentionata ca facand parte de districtul Bocsa. Dar dupa razboiul ruso-turc din 1716-1718, cand turcii sunt batuti, Banatul, care includea si Valiugul, este sub stapanirea austriaca. In acele vremuri de demult, localitatea Resita se afla in zona Resita-Montana, avand pe atunci 30 de familii de romani, din Oltenia, ce se ocupau cu producerea mangalului pentru uzinele din Bocsa.
Aceasta localitate cu bogatiile pe care le-a mostenit de la bunul Dumnezeu, nu putea fi neglijata de a fi in atentia si sub stapanirea unei puteri umane. De ar fi fost cu teren aparte, arid, deci fara conditii din cele mai fericite pentru viata sociala, ar fi si azi in afara atentiei societatii. Dar in zilele noastre aceasta localitate este foarte apreciata si dorita, poate mai mult ca atunci cu zeci de secole in urma.
Dupa datele culese pana la aceasta data, reiese ca in anul 1570 numele asezarii ar fi fost Borzafa, situata undeva in jurul localitatii actuale, fapt mentionat de Iosif Wintager, de profesie brigadier la Ocolul Silvic Valiug, intr-un singur document pana in 1793, despre care vom relata in curand in prezenta lucrare.
Era si o cetate cu acelasi nume, din timpul stapanirii turcesti care dupa luptele dintre localnici si turci, a fost jefuita si arsa. Soldatii cazuti in aceste lupte au fost inmormantati in Breazova, se zice. De la ei ne-au ramas denumirile „Ali-Beg”, „Cotul Turcului” s.a.
Existenta locuitorilor pe aceste plaiuri este confirmata si de denumirile urmatoare: Salistiuta, Cozia, Coziuta, Groposul, Breazova, Crainicel, Cuca, Balenilor, Delocian, Prunii Ponoranilor, Valea lui Iuga, Poiana Vasilie, Sestover, Raul Alb, Rachita s.a.
Exista si azi in multe din aceste locuri, denumiri ale spatiilor naturale: ex. la Cozia, deasupra de Secul, la Cantonul Silvic cu acelasi nume care apartine de Ocolul Valiug, sunt nume ca: strada Tribunalului sau judecatoriei, de-a lungul careia se pot zari inca pomi imbatraniti de vreme s-au parti din ei, care inca mai dau poame.
La Groposul exista si in prezent mese si scaune, construite din stanca, cu forma deosebita, ce simbolizeaza masa de judecata, dar este mare pacat ca nu se iau masuri de conservare. Ba mai mult, dupa marturii ale celor in varsta, aceste obiecte sunt deja ingropate pana la jumatate de pamant, s-au de firele lungi de iarba, ceea ce ne poate duce cu gandul ca timpul le va lichida, in sensul ca nu se vor mai vedea.
Locurile enumerate sunt in general in padurile seculare de odinioara, prezente si in zilele noastre, dar oricum rostul acestor locuri era sa le asigure o dosire oamenilor din calea celor ce nu erau doriti si nu in ultimul rand sa le fie la indemana pentru a crea conditii mai usoare de trai lor si familiilor lor, cat si pentru amenajarea unui adapost trainic in aceste locuri izolate spre a se feri de animalele salbatice.
De fapt, viata trebuie sa fi fost deosebit de pretentioasa. Dar, oricum, ei au dovedit c-au reusit sa vietuiasca, sa reziste peste ani, ceea ce se poate deduce si din prezenta lucrare, caci cititorii acesteia vor ajunge usor la concluzii din cele afirmate. In perioada de dezvoltare a uzinelor resitene, care aveau stricta nevoie de lemn pentru produs carbuni - mangal - trebuiau taiate lemne si aduse de la distantele respective pana la locul unde exista locul de depozitare. Apoi trebuiau transportate, fragmentate la marimi care sa le permita stivuirea in gramezi dupa niste sabloane unde sa fie arse intr-o anumita proportie spre a fi, a deveni carbune cu calorii suficiente ca fierul sa se poata incalzi la temperaturi ce sa permita prelucrarea lui, in conditii tehnice.
Intreprinderea Montana Resita, de care am pomenit mai sus - asezata in zona din jurul Casei Muncitoresti de azi avea sub conducerea sa ocoluri silvice, mine, uzine.
In perioada anului 1793, vara, se reuseste a se obtine aprobarea de la Viena, capitala Austriei, care de fapt de pe atunci era imperiul care subordona si Banatul, inca de la 1718 cand invinsesera pe turci de la care preiau stapanirea si acestui teritoriu: Banatul, Transilvania si Bucovina, dislocarea, plecarea a 300 de locuitori de acolo si sa se aseze in Banat, incat sa devina cetateni ai acestor locur. si sa se ocupe de munca de la minerit pana la taietori de lemne. Pentru aceasta se deleaga brigadierul silvic (magister silvarum) Franz Loidl care pleaca la imparatul imperiului. Se aproba ca un efectiv de 300 familii sa se stabileasca in Resita si respectiv la Valiugul de azi. Din acestia, 71 de familii merg la Valiug. Acest brigadier era de origine chiar din Salzkommercut (Austria) si stabilit in aceste locuri.
La data de 28 iunie 1793, brigadierul, la cererea Kaiserului se prezinta la palatul imparatesc unde acesta le da niste ordine, ce urmau a fi duse la indeplinire pe unde vor merge. Acesta le spune printre altele: … „mergeti in zona Banat - nu se spunea ca in Romania - si acolo sa fiti demni, harnici… si sa nu uitati sa va faceti locuinte mai intai, iar localitatea unde veti infiinta o sa-i puneti numele meu: Franzdorf (satul lui Franz)”, si le-a urat drum fericit si credinta in Dumnezeu sa paseasca la noua lor tara. Brigadierul ii conduce la drum si-i imbarca in vapor, pe Dunare din Viena cu care ajunge pana la granita, unde intra si azi acest fluviu in Banat, de unde ajunge in 29 iunie 1793, la Valiug.
Aici era padure seculara - din cate se mentioneaza - dar era un spatiu cu mare largime pana la Barzava, la dealul din versantul opus, adica unde e azi primaria - la fel spre sud si nord unde este strada ce duce spre Crainicel si respectiv spre drumul de intrare in sat, venind de la Resita.
Incepand cu 30 iunie 1793, brigadierul ce i-a condus din Austria pana aici, va participa cu organele respective la impartirea locurilor de casa, de la punctul zero ( unde azi este adevaratul Parc de tei ). Mai sunt cativa, dar cel mai mare - de pe atunci - are circumferinta de 5035 mm - deci, el este martorul care poate da lamuriri - … de pe atunci…
Locurile de casa trebuiau date pentru tot atatea familii care au devenit adevaratii intemeietori ai unui sat organizat sub cerul liber. De atunci pana cand si-au construit case din barnele ce le aveau in cale, a trecut putina vreme, acestea din urma fiind foarte asemanatoare: o camera mai mare, una mai mica, o bucatarie, o prispa. Casutele s-au intins exact pana la podul de peste Barzava (la nord de actuala biserica catolica), langa casele lui Blaga (dar la sud pana la locuinta lui) si Ita Munteanu - care este cumparata de la un locuitor german-austriac, plecat inapoi in imperiu… De atunci, acum vreo 12 ani, in 1986. Ca intindere la est pana la dealul cu care se termina, se intalnesc platurile de pe linia cu randul de case de pe randul primariei, iar spre vest pana la raul Barzava de azi (pe atunci Barzava nu avea un curs regularizat - mergand cam pana la jumatate distanta dintre firul ei de azi, pana la strada asfaltata), cea care trece prin fata bisericii nemtesti.
Constructia caselor a durat mai putin de doua luni, fiindca locuitorii au fost repartizati la lucru imediat. De atunci, in continuare au lucrat printre picaturi la case.
Toate aceste case (minus doua dintre ele), au fost demolate si schimbate cu altele noi, pana-n anul 1919, cand fiecare si-a facut-o noua de la fundatie sau si-a renovat-o. Dintre casele ramase nedemolate, cele doua se mai pastreaza. Una este cea a lui Mathes Mooser de la nr. 66, azi decedat, casa fiind si la aceasta data exact ca in faza de origine din 1793.
Ca fapt divers, la renovarea sau la demolare mai precis, proprietarii au constatat ca lemnul fasonat din care a fost construit imobilul era ca si nou dupa 126 ani, introdus in zid sau la acoperis sub sindrila care asigura protectia - pentru ca la acea data nu exista tigla sau tabla.
Iata-ne deci la Sfanta zi a lui Petru si Pavel, ziua zamislirii noii localitati de atunci - Franzdorf - , adica Valiugul de azi, care a depins de cele 71 familii de austrieci, care sunt de azi, fondatorii acestui vechi tinut. El va purta acest nume pana la Marea Unire de la Alba Iulia - 1918 - cand Romania se reintregeste cu tinuturile romanesti de sub stapanirea fostilor asupritori.
In 1855 satul Franzdorf a fost inclus in patronajul Austro-Ungariei, care a preluat firmele de prelucrare a lemnului, chiar a mangalului. Tot de la acea data se infiinteaza Regimentul de Caransebes care preia 18% din intinsele paduri, iar STEG 82%.
In anul 1872, Franzdorful creste cu 21 familii care se cantoneaza in tot atatea case facute dar in locul numit Iosefinental (Poiana Valiug). Intemeietorul acestui cartier a fost Georg Brenan, directorul societatii de cai ferate de atunci, iar numele sotiei sale a fost Iosefina. Deci, dorinta lui a fost ca localitatea, unde sunt plasati sa-i poarte numele sotiei, dar este ca in cazul celor din 1793, sositi aici, care dau numele comunei dupa numele imparatului Franz.
Din punct de vedere turistic triunghiul format de lacurile de acumulare Trei Ape, Gozna si Secu avand in centru statiunea Semenic constitue punctul de interes central permitand desfasurarea activitatilor turistice atat iarna cat si vara. Zona Valiugului impresioneaza prin caracteristicile reliefului, dispunerea unitatilor acestuia in trepte de la vest spre est ce au influentat etajarea vegetatiei. Prin varietatea, bogatia si originalitatea ei, fauna nu ramane cu nimic mai prejos in urma florei.
Intrucat in suprafata judetului Caras-Severin predomina relieful montan, zona Valiugului ofera oaspetilor sai un cadru natural de o frumusete unica si obiective de un deosebit interes turistic si stiintific.
Subzona Breazova - Crivaia s-a conturat in jurul a doua lacuri de acumulare Breazova, Gozna ( Valiug ) si imprejurimi. Aici la poalelele Muntilor Semenic la o altitudine de 535 m, la 22 Km de Resita se afla o regiune pitoreasca admirabila, in centrul careia se gaseste Statiunea Valiug.
Comuna Valiug s-a format in valea larga a Birzavei, fiind inconjurata de dealuri cu paduri de brazi si de molizi. Se intinde de-a lungul raului Birzava, incepand de la asezarile din Crainicel pana la zona finala a partii numita Hirtii, la locurile unde se bifurca drumurile la dreapta spre Barajului Gozna, la stanga spre Garina.
Primul lac de acumulare din sud-estul europei a fost construit aici in anul 1907 - 1909 (Lacul Breazova, cu dig zidit din piatra cu mortar de ciment).
Pe Birzava se succed in ordine, din amonte de comuna Valiug pana in apropierea Resitei urmatoarele lacuri:
| Denumire locatie | Pagina web |
|---|---|
| Vila Cusma | www.vilacusma.ro |
| Vila Avocatilor | www.vila-avocatilor.ro/ |
| Pensiunea Gasthof Tirol | www.gasthof-tirol.ro/ |
| Hotel Claris | www.hotel-claris.ro/ |
| Hotel Randunica | www.hotel-randunica.ro/ |
Copyright © 2009-2010 Toate drepturile rezervate SAERO
Site realizat de Mioritix Media // web design, web development si mobile development
